Într-un an m-a sunat Moș Crăciun, mă anunța că deja trecuse pe la mine. Printre altele am primit un ditamai acvariul (un borcan pentru murături , de 5 litri) din păcate iarna a fost lungă și toți pești au murit de frig. Cu vreo trei guppy chiar am reușit performanța să-i trec din stare solidă în stare gazoasă, astfel din înghețați bocnă au trecut în bine fierți. Trăiască R.S.R !
Îmi amintesc cum acest timbru mi-a picat la un plic cu mărci poștale, datorită culorilor vii cred că îl rețineam oricum însă îmi amintesc deoarece fratele meu a trebuit să-mi explice (pe înțelesul meu, așa încât să nu apară Miliția la ușă) care-i legătura dintre peștele Betta, tovarășul Lenin (un alfa) și Cuba.
Această serie „Dubai” m-a costat ceva timbre, însă chiar și acum îmi pare că-i frumos tare.
Spoiler alert : Reptile și păsăret (cuib I)