Terrance Stanley Fox născut pe 28 iulie 1958, sportiv polivalent a practicat baschet, rugby și maraton.
Destinul său s-a schimbat în anul 1977 când, fiind diagnosticat cu osteosarcom metastatic, a fost supus unei operații de amputare majoră în urmă căreia și-a pierdut piciorul drept. Pe lângă condiție fizică a dat dovadă și de un psihic deosebit și astfel la aproape trei săptămâni după intervenția chirurgicală a început să se deplaseze utilizând o proteză articulată (amputația fiind sub genunchi), la scurt timp el și-a reluat viața sportivă prin alergare sau baschet în scaun cu rotile. Câteva rânduri și totuși în spatele lor este destinul unui tânăr plin de viață care s-a frânt brusc: șocul diagnosticului, mutilarea, umilința care vine la pachet, epuizanta recuperare și (iar) umilința și neputința zilnică. Evident că fiind occidental lipsește apanajul cozilor interminabile, a mitei, a bonusului de umilință sau a penuriei de medicamente și alimente că despre o proteză de calitate nici nu merită să deschidem subiectul (evident că mă refer la RSR 1977 dar și la anul de grație 2019).
Ca urmare a nefericitei experiențe, Terry Fox descoperă limitele atinse de medicină în domeniul oncologiei, costurile ridicate necesare pentru recuperarea psihică și fizică. Cumva în mintea lui încolțește o idee pe cât de avangardistă pe atât de temerară : „Maratonul Speranței” adică un maraton solitar care să străbată Canada, de la Coasta de Est până la Coasta de Vest, efort prin care să provoace o strângere de fonduri pentru susținerea cercetării oncologice. Calculul făcut de Fox denotă puritatea și credulitatea specifică vârstei : Populația estimată fiind de 24 milioane , 1 om x 1 dolar = 24.000.000 CAD.
Așa cum era de așteptat prima piedică vine din partea familiei, instinctul matern fiind mai puternic decât aspirațiile eroice. Un alt obstacol (printre multe altele) l-a constituit tocmai beneficiarul strângerii de fonduri (Canadian Cancer Society) și apoi brigada medicală care trebuia să confirme că există resurse fizice pe măsura voinței puternice. Astfel în urma consultului cardiologic se pune diagnosticul de Hipertrofie ventriculară stângă (afecțiune cardiacă întâlnită frecvent în rândul sportivilor, cauzată de efortul susținut).
Maratonul debutează în luna aprilie a anului 1980, dar simt nevoia să efectuez niște sublinieri (cu marker fluorescent ... roz). De la idee la realizare nu este tocmai ca-n afirmațiile pe care le aud frecvent „și eu aș fi făcut o facultate dar n-am avut...” , nu implică nici spontaneitatea tâmpă a „pantofarului de pe vf. Omu” sau ceva „like” /„hate” selectat grijuliu ca să nu afectăm piercing-ul din unghiile multicolore. Un asemenea demers se face după ce ai strâns în jurul tău un nucleu de susținători devotați, ai obținut sponsorizări și, nu în ultimul rând, te-ai antrenat temeinic. Acuma fiecare dintre noi a avut o bătătură, o unghie încarnată, o aftă sau o rosătură încât să avem bunul simț să presupunem că efortul mecanic la care este supus bontul protezat nu-i tocmai de ignorat iar eventualele complicații pot să apară și în condiții domestice darămite de la miile de șocuri recepționate la o alergare paralimpică ...deci...
Maratonul intitulat „Marathon of Hope” debutează în 12 aprilie 1980, startul reprezentat de țărmul Atlanticului iar sosirea dorindu-se a fi reprezentată de cel al Oceanului Pacific.
În data de 22 iunie eroul nostru era la Montreal iar suma strânsă din donații era cu puțin peste 200.000 CAD, asta în condițiile în care parcursese peste 2500 de kilometri și demersul său crescuse din punct de vedere mediatic. Categoric la început, poate nu în prima și a doua zi, au existat șicane din partea participanților la trafic ( adică de-alde șoferi) plus, am citit de ceva complicații în comunicare, odată ce caravana a ajuns în partea vorbitoare de limbă franceză. Pe acest fond cenușiu, implicarea lui Isadore Sharp (fondator și președinte al Four Season) a adus un optimism vital (și susținere materială) pentru continuarea acestui efort draconic. Fox a continuat să alterneze alergarea cu consfătuirile, înfruntând atât problemele medicale cauzate de efort și de boală cât și curentul mediatic potrivnic care apare inevitabil în jurul unor personalităților.
A doua zi, Terrance Stanley Fox susține o conferință de presă în care anunță că este nevoit să întrerupă „Maratonul Speranței” deoarece cancerul a recidivat răspândindu-se în plămâni. Astfel după 143 de zile de maraton, 5.373 kilometri parcurși și aproape 1.700.000 CAD strânși Terry Fox este nevoit să se oprească din alergat dar efectul „bulgăre de zăpadă” face ca la împlinirea unui an de la start donațiile să se apropie de uriașa sumă visată de Fox.
Până în ultima clipă Terry Fox pare că s-a ghidat după sloganul regiunii Manitoba, în care s-a născut, „Glorious and free”.
La vârsta de 22 de ani, Terrance Stanley Fox pierde lupta cu boala, decesul survenind în dimineața zilei de 28 iunie 1981. Deși fizic părăsea această lume, demersul său avea să-i aducă nemurirea, fundația care îi poartă numele înregistrând cea mai mare strângere de fonduri pentru cercetarea cancerului din lume.
Numele acestui erou canadian este purtat de numeroase clădiri, parcuri și străzi, în cinstea sa s-au emis mărci poștale, emisiuni numismatice, s-au construit monumente și s-au scris cărți și filme (mie îmi pare că a inspirat și un fragment din „Forrest Gump”).
Prin intermediul acestei monede fără valoare numismatică am aflat de această poveste formidabilă, îți recomand să aprofundezi subiectul și eventual să faci o donație simbolică, profitând de faptul că ești sănătos și empatizezi cu rebelul cel creț.
Destinul său s-a schimbat în anul 1977 când, fiind diagnosticat cu osteosarcom metastatic, a fost supus unei operații de amputare majoră în urmă căreia și-a pierdut piciorul drept. Pe lângă condiție fizică a dat dovadă și de un psihic deosebit și astfel la aproape trei săptămâni după intervenția chirurgicală a început să se deplaseze utilizând o proteză articulată (amputația fiind sub genunchi), la scurt timp el și-a reluat viața sportivă prin alergare sau baschet în scaun cu rotile. Câteva rânduri și totuși în spatele lor este destinul unui tânăr plin de viață care s-a frânt brusc: șocul diagnosticului, mutilarea, umilința care vine la pachet, epuizanta recuperare și (iar) umilința și neputința zilnică. Evident că fiind occidental lipsește apanajul cozilor interminabile, a mitei, a bonusului de umilință sau a penuriei de medicamente și alimente că despre o proteză de calitate nici nu merită să deschidem subiectul (evident că mă refer la RSR 1977 dar și la anul de grație 2019).
Ca urmare a nefericitei experiențe, Terry Fox descoperă limitele atinse de medicină în domeniul oncologiei, costurile ridicate necesare pentru recuperarea psihică și fizică. Cumva în mintea lui încolțește o idee pe cât de avangardistă pe atât de temerară : „Maratonul Speranței” adică un maraton solitar care să străbată Canada, de la Coasta de Est până la Coasta de Vest, efort prin care să provoace o strângere de fonduri pentru susținerea cercetării oncologice. Calculul făcut de Fox denotă puritatea și credulitatea specifică vârstei : Populația estimată fiind de 24 milioane , 1 om x 1 dolar = 24.000.000 CAD.
Așa cum era de așteptat prima piedică vine din partea familiei, instinctul matern fiind mai puternic decât aspirațiile eroice. Un alt obstacol (printre multe altele) l-a constituit tocmai beneficiarul strângerii de fonduri (Canadian Cancer Society) și apoi brigada medicală care trebuia să confirme că există resurse fizice pe măsura voinței puternice. Astfel în urma consultului cardiologic se pune diagnosticul de Hipertrofie ventriculară stângă (afecțiune cardiacă întâlnită frecvent în rândul sportivilor, cauzată de efortul susținut).
Maratonul intitulat „Marathon of Hope” debutează în 12 aprilie 1980, startul reprezentat de țărmul Atlanticului iar sosirea dorindu-se a fi reprezentată de cel al Oceanului Pacific.
În data de 22 iunie eroul nostru era la Montreal iar suma strânsă din donații era cu puțin peste 200.000 CAD, asta în condițiile în care parcursese peste 2500 de kilometri și demersul său crescuse din punct de vedere mediatic. Categoric la început, poate nu în prima și a doua zi, au existat șicane din partea participanților la trafic ( adică de-alde șoferi) plus, am citit de ceva complicații în comunicare, odată ce caravana a ajuns în partea vorbitoare de limbă franceză. Pe acest fond cenușiu, implicarea lui Isadore Sharp (fondator și președinte al Four Season) a adus un optimism vital (și susținere materială) pentru continuarea acestui efort draconic. Fox a continuat să alterneze alergarea cu consfătuirile, înfruntând atât problemele medicale cauzate de efort și de boală cât și curentul mediatic potrivnic care apare inevitabil în jurul unor personalităților.
Pe data de 1 septembrie depășise localitatea Thunder Bay evoluând într-o atmosferă ce amintea de Mont Ventoux , din păcate Fox este nevoit să se oprească după niște supărătoare accese de tuse și în ciuda voinței de a continua, corpul său cedează.
A doua zi, Terrance Stanley Fox susține o conferință de presă în care anunță că este nevoit să întrerupă „Maratonul Speranței” deoarece cancerul a recidivat răspândindu-se în plămâni. Astfel după 143 de zile de maraton, 5.373 kilometri parcurși și aproape 1.700.000 CAD strânși Terry Fox este nevoit să se oprească din alergat dar efectul „bulgăre de zăpadă” face ca la împlinirea unui an de la start donațiile să se apropie de uriașa sumă visată de Fox.
La vârsta de 22 de ani, Terrance Stanley Fox pierde lupta cu boala, decesul survenind în dimineața zilei de 28 iunie 1981. Deși fizic părăsea această lume, demersul său avea să-i aducă nemurirea, fundația care îi poartă numele înregistrând cea mai mare strângere de fonduri pentru cercetarea cancerului din lume.
Numele acestui erou canadian este purtat de numeroase clădiri, parcuri și străzi, în cinstea sa s-au emis mărci poștale, emisiuni numismatice, s-au construit monumente și s-au scris cărți și filme (mie îmi pare că a inspirat și un fragment din „Forrest Gump”).
Prin intermediul acestei monede fără valoare numismatică am aflat de această poveste formidabilă, îți recomand să aprofundezi subiectul și eventual să faci o donație simbolică, profitând de faptul că ești sănătos și empatizezi cu rebelul cel creț.
P.S. Măcar urmărește-i declarația și învață ceva și/sau varsă o lacrimă.
