Exact pe la începutul anilor `80 prin
casă a ajuns această piesă, posibil că în timpul transportului a stat lângă o
sursă de căldură sau ceva solvenți (acuma că am că a trecut timpul și am văzut
tot felul de specimene, nu m-ar mira ca tocmai defectul să-l fi transformat în
cadou). Pe atunci nu eram pasionat de „numismatică”,
țin minte că arheologia era preocuparea de bază (o cadă plină cu cioburi, mama
venită mai devreme de la muncă, o urecheală de top și Indiana Jones avea să se
orienteze către filatelie). Dar îmi amintesc, nu știam eu care-i aversul sau reversul, de faptul că opacitata cubului era
frustrantă. Chiar nu-mi pot imagina cum de nu am aplicat „Legea lui Anthony”.
Ulterior, după două decenii, aflând de diferite tehnici de finisare a
cupoleor minimodelelor aviatice, m-am decis să utilizez şmirghelul.
Succesiune graduală a granulaţiei, granulaţie „mare” P200 până am ajuns la suprafaţa „sănătoasă” apoi granulaţie din
ce în ce mai fină (P400 – P800), toate operaţiunile făcându-se la umed într-un
vas cu apă . Din când în când am îndepărtat pasta obţinută sub jet de apă.
Finalizarea s-a făcut cu șmirghel granulație P1000. Nu trebuie să uităm că
pentru finisarea pieselor mai fine există
paste speciale (polish) ce conferă garanția obținerii de rezultate spectaculoase.
